Nu vă supăraţi, aţi văzut cumva un domn cam atât de înalt care-a trecut pe-aici? Dar dumneavoastră aţi văzut? Atât de înalt! Imposibi! Imposibil! Eu cred c-aţi văzut, dar nu vreţi să-mi spuneţi.

Aşa îşi începe Ada Lupu povestea în faţa publicului. Tânără, frumoasă şi talentată, actriţă a Teatrului Naţional Iaşi şi dramaturg la început de drum, a încântat publicul băcăuan la cea de-a XXIII –a ediţie a Festivalului Bacău Fest Monodrame din acest an.

Câştigătoarea Concursului de Dramaturgie – Monodramă a ediţiei precedente, Ada a fost anul aceasta în juriul concursului de dramaturgie şi invitată să susţină un recital cu textul câştigător.

Povestește-ne, te rog, despre textul pe care l-ai scris pentru concurs și cu care ai şi câştigat – „Povestea păsării fără cuib”.

Povestea păsării fără cuib e mai mult o perspectivă asupra vieții decât o poveste de viață. Iar ca proces artistic, nu m-am considerat dramaturg şi n-am căutat valoarea literară a textului.Ceea ce m-a interesat a fost personajul. Eu, actriță, mi-am imaginat un personaj căruia a trebuit să-i ofer cuvinte prin care să-și spună povestea.

Eu îmi numesc personajele ființe și-mi place să imprim iluzia viului în mai multe tipuri de entități, îmi place să joc nu doar oameni. În textul meu am jucat un suflet. Al unei femei, al cărei parcurs existențial l-am urmărit începând cu copilăria și terminând cu vârsta de 54 de ani, când a murit. Dar totul este povestit și, uneori, retrăit de către suflet.

Înseamnă că spectatorii se întâlnesc cu sufletul.

Da, cu el se întâlnesc spectatorii. Iar sufletul l-am blocat în jurul vârstei de 11 ani și peste acest fond, jonglez cu puterea de înțelegere a personajului, care are, totuși, din când în când, momente de maturitate aparent bizară, în esență justificată de o viață trăită anterior până la o vârstă destul de departe de cea a copilăriei. Induc și câteva opinii personale despre moarte prin această opțiune, dar mi-am permis să fac asta, pentru că despre viață nu-mi prea dau cu părerea. Nu există nicio concluzie şi nici nu caut să ajung la una. Am gândit totul ca pe o trecere, mi-am dorit ca personajul să insufle spectatorilor senzația de prezență provizorie, el însuși gândindu-se pe sine într-un etern provizorat, raportându-se la propria existență.

Intregul interviu, in Ziarul Metropolis.

Ada Lupu – pasărea care și-a găsit cuibul?